La bord era un barbat foarte inalt,cu o fata trista si mohorata,parca l-am fi dezamagit cu ceva.Se uita incruntat la noi si ne studia pe fiecare din cap pana-n picioare.
-Ce cautati pe aceasta mare?ne intreaba el moracanos.
Chiar daca aveam alt raspuns in inte i-am raspuns politicos:
-Facem o mica calatorie de la Venetia la Napoli.Este o simpla calatorie de placere,nimic special.
Imi iau inima in dinti si il intreb:
-Dar dumneavoastra cu ce gand prin zonele aceste?
-Inainte sa-ti raspuns la intrebare as vrea sa ma prezint.Sunt sultanul Turciei,Iulud.
-Ma numesc Christian,iar acestia sunt prietenii mei.
-Eu am venit sa imi caut fiica care a fugit din turcia acum patru saptamani.M-am gandit ca s-ar putea sa vina la Napoli deoarece mama ei e de acolo.
Intrebare care ma macina e "cum ar fi reusti fata sa ajunga din Turcia la Napoli in patru saptamani?"
Mi-am dat acordul sa il urmez pe capitan pana la Napoli,ca doar si noi mergeam tot acolo,si sa il ajut sa isi gaseasca fiica cea pierduta,cea ce mi se parea imposibil.Adica nu putem sa mergem pe fiecare strada sa intrebam daca a vazut-o cumva pe fiica sultanului Turciei.
Pe parcursul calatoriei sultanul mi-a povestit mai multe despre fiica lui si despre turcia.El credea ca fiica lui isi cauta un vechi prieten.Eu i-am spus ca eu si prietenii mei intentionam sa vizitam o galerie de arta.
In sfarsit am ajuns la Napoli.Eram nerabdator sa vad strategia sultanului pentru cautare.Nu imi imaginam ca o sa am drptate dar sultanul chiar avea de gand sa mearga pe fiecare strada si sa intrebe lumea daca au vazut-o pe fiica lui.Singura mea scapare era galeria de arta la care trebuie sa ajung.
Mi-am luat ramas bun de la sultan si am pornit spre galeria de arta.Cum am ajuns acolo simteam fericirea oamenilor de a fi acolo printre atatea picturi si sculpturi frumoase.Privirea mi s-a blocat la un tablou absolut superb ce reprezenta un rasarit de soare.Dedesubt scria "fiecare rasarit de soare este o noua speranta pentru mine."Eram hotarat sa cumpar acel tablou si aceam de gand sa vorbesc cu artista caci aflasem era si ea in Napoli.Eram foarte entuziasmat sa se inchida galeria si sa pot vorbi cu persoana care a pictat cel mai frumos lucru pe care l-am vazut.
Momentul mult asteptat a sosit.Galeria s-a inchis iar eu o astept pe ea,pe Iselin,caci asa am vazut ca o cheama.
O umbra ciudata vine spre mine iar cand imi ridic pricirea o vad pe ea.Politicos ma saluta si imi propune sa mergem la o cafea.Nu mai pot sa spun nimic.Sunt tot un zambet si singurele gesturi pe care le fac sunt doar cele de aprobare.
Cred ca am gresit amarnic cand am spus ca tabloul este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut.
Nu imi pot lua privirile de la ea.Este atat de frumoasa.Am stat vreo trei ore si am ascultat-o povestindu-mi ca are un vis foarte mare si acela e de-asi continua vocatia.Nu am regretat nici o secunda din cele trei ore.Mi-a zis ca ii este frica ca va fi oprita sa faca ceea ce isi doreste.
-Dar de cine iti e frica?intreb eu.
Cred ca este cea mai lunga propozitie pe care am spus-o pana in acel moment.
-Imi e frica de tatal meu.Imi e frica ca visul meu va arde la fel ca foarte multe din creatile mele.
-Dar de ce te impiedica sa iti indeplinesti visul?
-Pentru ca fica unui sultan ar trebui sa fie cuminte si sa faca ce i se spune nu sa isi consume timpul pictand.
Atunci mi-am dat seama ca ea este fica sultanului.I-am povestit toata intamplarea cu tatal ei si am sfatuit-o sa plece din Napoli.Sa mearga undeva unde va reusi sa iti indeplineasca visul.
A doua zi am primit un pachet in care era tabloul de la expozitie.Sub el era scris acelasi lucru "fiecare rasarit de soare este o noua speranta pentru mine."In pachet mai era o scrisoare in care Iselin imi spunea ca a plecat spre Paris unde isi poate indeplini visul.La final era scris "tu esti rasaritul de soare care m-a ajutat sa imi indeplinesc visul."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu