Stari

Ce fac??Nici eu nu stiu ce fac,.. si ce sa fac.Privesc ploaia.Cade din cer picatura cu picatura,dar si din sufletul meu.Strang in brate un urs.Ochii lui par umezi ca ai mei.Mi se pare ca e singurul care ma mai intelege acum, singurul care imi este aproape.Nu stiu ce se intampla cu gandurile, simtirile, mele,cu viata,atitudinea mea…cu insasi persoana mea.Ma sufoc.Vreau sa evadez din lumea asta rea,amara.De ce nu ma duci viata undeva pe un norisor unde nu exista griji, tristete…dezamagire?De ce cand plec undeva cu gandul departe,nu poate pleca si trupul si sufletul meu acolo?Vreau iar sa zambesc,sa pot alerga pe strazii razand cautandu-te pe tine.Sa pot sari in bratele tale si sa iti spun prin cate am trecut sa pot face asta sau iti zic un simplu te iubesc.

Dar, din pacate nu am cui sa ii zic.Fericire, zambet, exuberanta ,optimism, adierea unui vanticel care iti ridica parul de pe fata, nepasarea,naivitatea de copil,hohotele de ras, cat de mult imi lipsesc acestea.Partea asta de viata m.a lipsit de ele.Singura chestie care ma poate ajuta e iubirea cuiva, dar din pacate destinul m-a lipsit de asa ceva.A ajuns sa imi fie sila de tot.Prieteni imi zic ai rabadare ca o sa te loveasca si pe tine o “ caramida” norocoasa.Dar cat sa mai astept?

In rest ,in jurul meu exista numai minciuna si nepasare.Cum pot uni sa traiasca cu asta?Mie pur si simplu imi rupe sufletul.De ce m-a inzestrat Dumnezeu cu o putere de suferinta si atasare asa de mari in loc de o putere de rezistenta?Nu puteam si eu sa spun”Eh asta e, m-a mintit …vin alti”.Trebuia sa imi dau seama ca nu toate persoanele sunt facute din acelasi aluat.

Cineva mi-a taiat aripile.Numai pot zbura pana sus , numai pot visa stiind ca visez degeaba ca nimic nu se va intampla.As vrea sa-l gasesc pe acel cineva , sa-l prind si sa-i scot din mine radacinile alea inveninate care imi provoaca toate starile, gandurile mele si ghinionul meu.

Satula de persoane false,de minciuni,de asteptari in zadar ptr ceva care cred ca vine dar nu vrea sa isi faca aparitia …satula de tot, tot ce ma inconjoara.Nenorocita asta de speranta nu pleaca o data.Nu vreau sa ma m-ai sacaie atata ,sa cred ca se va intampla ceva.Vreau sa plece.

Iar stau cu capul pe birou in fata calculatorului cu ochii in gol cu o privire lipsita de vlaga, de viata, de fericire.Se aud doar niste versuri nenorocite pline de amintiri:

In the car, do you remember
Butterfly, Early Summer
It's playing on repeat, Just like when we would meet.

Asta e trebuie sa imi accept soarta si gandurile mele.Raman doar cu ursul meu pe care inca il mai strang in brate fara sa imi dau seama de asta.I’m still waiting in the dark…

Camii

Lost.partea I

Daca intr-o zi de iarna,un calator ar veni sa ma salveze?!Linistea padurii ma inspaimanta,aceasta singuratate doare ca o rana deschisa.Incerc sa-mi adun fortele si sa mai fac cativa pasi pana la pestera care este inghitita de copaci.Usor ma ridic de pe patura uda creeata de frunze si pun piciorul jos ca si cum as calca pe o poteca de cioburi si mi-ar fi frica sa nu-mi strabata pielea piciorului unul dintre cioburile nemiloase.Fosnetul frumzelor este asurzitor pentru ca eram prea tare cufundat in linistea padurii care incearca sa-si aline copii cu lumina lunii.

Incet inaintez spre acea scorbura care este singura mea scapare pentru noaptea aceasta.Ea imi va fi ca o mama care ma va ocroti si ma va primi in pantecele ei.Crengile formeaza o patura care impiedica lumina lunii sa-mi atinga faza inghetata de frig.

Dintr-o data in fata mea apare o scobitura intr-o stanca care arata ca locul la care mi-am propus sa ajung.Cand ma apropii mai tare imi dau seama ca este pestera la care,din fericire,am reusit sa ajung reafar.Intru inauntru si raman uimit de marimile pesterii care mai are putin si ma inghite.Imi asez singura patura pe care o mai am la mine pe jos si din frunzele uscate din jurul meu imi formez un fel de saltea care imi va ajuta corpul sa intre in lumea visurilor.Ma asez usor ca sa nu distrug linistea perfecta a padurii si ma invelesc cu patura.

Inchid ochii cu frica si incerc sa-mi amintesc ce s-a intamplat.Fara sa-mi dau seama si fara voia mea un strop de nisip mi-a alunecat pe la ochi si am adormit.

Dimineata soarele isi trimite o raza pentru a ma trezi si pentru a ma anunta ca mai e un drum lung pana la intalnirea cu lumea oraselor.Incet,imi adun toate fortele si ma ridic de jos.Copii padurii s-au trezit odata cu mine si au inceput sa cante.

Usor imi croiesc drum printre patura de crengi si ajung la un rau.Buzele mele s-au bucurat enorm ca un strop de apa le-a atins si le-a umezit.In acel moment raul parea cea mai mare descoperire facuta in ultimele trei zile.Mi-am umplut cele doua sticle cu apa si mi-am continuat drumul.Foamea incearca sa-mi dea semnale de alarma,dar nu am ce sa fac,trebuie sa ma multumesc cu fructele care atarna greoi de diferite tufe.

Drumul mi-a fost taiat de catre un deal care incearca sa se scalde in nori.Pentru a reusi sa scap de aceaste vietati care ma inconjoara va trebui sa strabat aceasta umflatura a pamantului.Incep sa merg spre varf,dar pana acolo mai e mult de mers.Incerc sa-mi imaginez cum,la comanda mea,dealul incepe sa ee micsoreze pentru a-mi face drumul mai usor.Imaginatia imi imprumuta si o pereche de aripi care ma va ajuta sa zbor in marea creata de acele pete albe si pufoase care acopera tot cerul.

Oana

Another epic story

Ne duceam de la Venetia la Napoli cand ne-au taiat calea niste vase turcesti.Aveam cu totul 3 corabii si nu ne puteam strecura cu nici un chip prin corabile lor care se ivise din ceara.Cat ai clipi din ochi pe corabia noastra s-au instalat reama si nelinistea.Acum socotesc ca viata mea ar fi fost cu totul altfel daca nu m-ar fi cuprins frica.Poate trebuia sa apuc oice imi venea la indemana si sa ma pregatesc de "razboi".Dar nu,stateam ca o stana de piatra si asteptam ca turcii sa puna stapanire pe navele noastre si sa ne strice calatoria.Primul pas a fost facu,desigur,de ei.Si-au aruncat scarile lungi pe nava.De pe acele vase mari coboara cate un barbat mare pregatit ,parca, sa cucereasca intreaga Europa.Ne-au rugat politicos sa urcam pe vasul lor.Nu puteam face altceva decat sa ascultam ce ni se zice.

La bord era un barbat foarte inalt,cu o fata trista si mohorata,parca l-am fi dezamagit cu ceva.Se uita incruntat la noi si ne studia pe fiecare din cap pana-n picioare.

-Ce cautati pe aceasta mare?ne intreaba el moracanos.

Chiar daca aveam alt raspuns in inte i-am raspuns politicos:

-Facem o mica calatorie de la Venetia la Napoli.Este o simpla calatorie de placere,nimic special.

Imi iau inima in dinti si il intreb:

-Dar dumneavoastra cu ce gand prin zonele aceste?

-Inainte sa-ti raspuns la intrebare as vrea sa ma prezint.Sunt sultanul Turciei,Iulud.

-Ma numesc Christian,iar acestia sunt prietenii mei.

-Eu am venit sa imi caut fiica care a fugit din turcia acum patru saptamani.M-am gandit ca s-ar putea sa vina la Napoli deoarece mama ei e de acolo.

Intrebare care ma macina e "cum ar fi reusti fata sa ajunga din Turcia la Napoli in patru saptamani?"

Mi-am dat acordul sa il urmez pe capitan pana la Napoli,ca doar si noi mergeam tot acolo,si sa il ajut sa isi gaseasca fiica cea pierduta,cea ce mi se parea imposibil.Adica nu putem sa mergem pe fiecare strada sa intrebam daca a vazut-o cumva pe fiica sultanului Turciei.

Pe parcursul calatoriei sultanul mi-a povestit mai multe despre fiica lui si despre turcia.El credea ca fiica lui isi cauta un vechi prieten.Eu i-am spus ca eu si prietenii mei intentionam sa vizitam o galerie de arta.

In sfarsit am ajuns la Napoli.Eram nerabdator sa vad strategia sultanului pentru cautare.Nu imi imaginam ca o sa am drptate dar sultanul chiar avea de gand sa mearga pe fiecare strada si sa intrebe lumea daca au vazut-o pe fiica lui.Singura mea scapare era galeria de arta la care trebuie sa ajung.

Mi-am luat ramas bun de la sultan si am pornit spre galeria de arta.Cum am ajuns acolo simteam fericirea oamenilor de a fi acolo printre atatea picturi si sculpturi frumoase.Privirea mi s-a blocat la un tablou absolut superb ce reprezenta un rasarit de soare.Dedesubt scria "fiecare rasarit de soare este o noua speranta pentru mine."Eram hotarat sa cumpar acel tablou si aceam de gand sa vorbesc cu artista caci aflasem era si ea in Napoli.Eram foarte entuziasmat sa se inchida galeria si sa pot vorbi cu persoana care a pictat cel mai frumos lucru pe care l-am vazut.

Momentul mult asteptat a sosit.Galeria s-a inchis iar eu o astept pe ea,pe Iselin,caci asa am vazut ca o cheama.

O umbra ciudata vine spre mine iar cand imi ridic pricirea o vad pe ea.Politicos ma saluta si imi propune sa mergem la o cafea.Nu mai pot sa spun nimic.Sunt tot un zambet si singurele gesturi pe care le fac sunt doar cele de aprobare.

Cred ca am gresit amarnic cand am spus ca tabloul este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut.

Nu imi pot lua privirile de la ea.Este atat de frumoasa.Am stat vreo trei ore si am ascultat-o povestindu-mi ca are un vis foarte mare si acela e de-asi continua vocatia.Nu am regretat nici o secunda din cele trei ore.Mi-a zis ca ii este frica ca va fi oprita sa faca ceea ce isi doreste.

-Dar de cine iti e frica?intreb eu.

Cred ca este cea mai lunga propozitie pe care am spus-o pana in acel moment.

-Imi e frica de tatal meu.Imi e frica ca visul meu va arde la fel ca foarte multe din creatile mele.

-Dar de ce te impiedica sa iti indeplinesti visul?

-Pentru ca fica unui sultan ar trebui sa fie cuminte si sa faca ce i se spune nu sa isi consume timpul pictand.

Atunci mi-am dat seama ca ea este fica sultanului.I-am povestit toata intamplarea cu tatal ei si am sfatuit-o sa plece din Napoli.Sa mearga undeva unde va reusi sa iti indeplineasca visul.

A doua zi am primit un pachet in care era tabloul de la expozitie.Sub el era scris acelasi lucru "fiecare rasarit de soare este o noua speranta pentru mine."In pachet mai era o scrisoare in care Iselin imi spunea ca a plecat spre Paris unde isi poate indeplini visul.La final era scris "tu esti rasaritul de soare care m-a ajutat sa imi indeplinesc visul."